Tumori cutanate benigne

Excizii laser CO2RE Surgical a tumorilor cutanate benigne in cadrul clinicii Derma Expert by Elōs

Tipuri de tumori cutanate benigne

Tumorile cutanate benigne sunt formațiuni cu aspect asemănător pielii normale din zona în care se dezvoltă, care cresc lent și nu metastazează. Sunt descrise numeroase tipuri de tumori cutanate benigne, iar cele mai frecvente sunt:

  • Papiloamele sunt tumorete de culoarea pielii, normale sau ușor pigmentate, determinate de infecția cu diverse tulpini de Papilomavirusuri umane. Acestea au caracter benign și se localizează mai ales în jurul gurii, pe pleoape și în zona bărbii la bărbați.
  • Keratoza seboreică apare de obicei în decada a 4-a sau a 5- a de viață și are aspectul unei formațiuni rotund-ovalare de culoare care variază de la maro deschis la negru, crește până la 1-3 cm și se localizează frecvent pe față, scalp, trunchi și membre. Uneori pot fi pruriginoase.
  • Keratoacantomul apare de obicei după 60 de ani și este o tumoră benignă care se presupune că se dezvoltă din firul de păr și evoluează rapid (în câteva săptămâni). Are forma unui nodul de aproximativ 1-2 cm în diametru, de culoarea pielii sau ușor roșiatic, cu un dop cheratozic pe centru. Cel mai frecvent se localizează pe scalp și dosul mâinilor. Se poate vindeca spontan, cu cicatrice reziduală.
  • Acantomul cu celule clare apare între 50 și 70 de ani și se prezintă ca un nodul roșiatic ferm la palpare, care crește lent până la diametrul de 1 cm. Se localizează mai ales pe gambe și coapse.
  • Siringioamele sunt tumori benigne multiple dezvoltate din glandele sudoripare, localizate mai ales la nivelul pleoapei inferioare , dar pot fi și extinse. Sunt papule de 1-5 mm, de culoarea pielii sau albicioase și ferme la palpare. Nu regresează spontan.
  • Milia sunt chisturi de culoare albă, cu diametru de 1-4 mm, globuloase, localizate în special pe față. Sunt mai frecvente la femei de vârstă medie, și pot apărea posttraumatic.
  • Chistul sebaceu este un chist care apare ca urmare a inflamației unui folicul pilosebaceu, are dimensiuni variabile, este alb sau de culoarea pielii normale, crește încet și când se inflamează devine dureros și poate supura. Poate apărea la adulții tineri și de vârstă medie.
  • Chistul trichilemal apare mai frecvent la femeile de vârstă medie la nivelul scalpului și sunt chisturi multiple, rotunde, mobile, ferme la palpare. Când se inflamează devin sensibile și se elimină spontan.
  • Dermatofibromul este o tumoretă de aproximativ 3-8 mm în diametru, fermă la palpare, de culoare bej-maronie, uneori pruriginasă. Este de obicei unică și apare după un traumatism, fiind un mod particular de reacție al pielii la acest tip de agresiune.
  • Fibromul moale (fibroma pendulans) este o formațiune tumorală de culoarea pielii, de aprox. 3-5 mm în diametru, uneori mai mare, care se localizează la nivelul gâtului, axilelor și submamar la persoanele obeze.
  • Granulomul piogenic (botriomicom) este o tumoră hemisferica cu diametru până la 1 cm, moale la palpare, cu suprafața acoperită de secreții sanguinolente și cruste și are culoare roșie. Apare frecvent posttraumatic și se localizează cel mai adesea pe degete, mâini, antebrațe și față.
Alunita pe fata este o tumoare cutanata benigna ce poate fii excizata in clinica Derma Expert by Elōs
Papiloamele sunt excrescente ale pielii aparute atat la barbati ca si la femei
Nevul pigmentar este o tumoare cutanata benigna, determinata genetic ce apare la nivelul pielii
Excizie alunite rapid si usor cu ajutorul tehnologiei laser in clinica Derma Expert by Elōs

Metode eficiente de tratament

Deși tumorile cutanate benigne nu prezintă risc de transformare malignă, acestea pot aduce prejudicii din punct de vedere estetic.
În cadrul clinicii Derma Expert, excizia leziunilor cutanate se poate face în maximă siguranță și cu rezultate estetice remarcabile cu ajutorul laserului CO2RE. Platforma chirurgicală a laserului permite excizia cu acuratețe într-un timp scurt (10-20 minute) a leziunilor cutanate după o anestezie locală prealabilă, fără nici un disconfort resimțit de pacient în timpul procedurii.

Pregătirea pentru tratament

Pentru a nu apărea reacții adverse, pacientul va evita expunerea la soare 2 săptămâni înainte de procedură, dacă leziunea cutanată se află pe zone fotoexpuse și/sau folosește cremă de fotoprotecție. Deasemenea, se recomandă analiza dermatoscopică FotoFinder a leziunii pentru confirmarea caracterului benign al tumorii cutanate.

Indicații post-procedură

Imediat post-procedură, pielea poate fi ușor edemațiată, roșiatică, sensibilă și se poate forma o crustă care în câteva zile va cădea. Este extrem de importantă igiena locală cu soluții antiseptice, folosirea cremelor emoliente și cicatrizante cu/fără antibiotic, utilizarea produselor de fotoprotecție până la vindecarea completă, în funcție de recomandarea medicului specialist Derma Expert, pentru fiecare caz în parte.

Cât durează rezultatele (remanența în timp)

După excizia leziunii, pacientul este vindecat, fără să existe riscul ca aceasta să se refacă.

Programează-te

Consultă medicul specialist al clinicii Derma Expert

Laser chirurgical CO2

Excizii riguroase cu hemostază în același timp – fără sângerare

Excizii precise

Permite rezecția celor mai diferite tumori din orice regiune a corpului

TESTIMONIALELE PACIENȚILOR

Excizie nev pigmentar
În ultimul an, am observat o creștere în dimensiune a unei alunițe pe care o aveam în zona axilei și am decis extirparea acesteia. Mă așteptam la durere și recuperare dificilă, însă cu laserul CO2RE procedura a fost extrem de confortabilă și, mai ales, rapidă.
Veronica IliePacient
Excizie papiloame
Mă deranjau și speriau, în același timp, o serie de papiloame din zona gâtului, așa că am programat o consultație la clinica Derma Expert pentru a mă asigura că este totul în ordine. Dr. Dana Jugrăvescu mi-a recomandat eliminarea acestora cu laserul. Totul a decurs bine și zona gâtului s-a vindecat repede.
Mihaela PetrePacient
Excizie keratoze seboreice
Odată cu vârstă, pe pielea mea au apărut o serie de pete maronii, ieșite în relief. În cadrul consultației dermatologice, am aflat că acestea se numesc keratoze seboreice și că metoda cea mai eficientă este îndepărtarea lor cu laserul CO2RE. Am făcut imediat acest tratament, fără nicio teamă, și am scăpat rapid de ele.
Constanța BucurPacient

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

În ce cazuri se impune extirparea tumorilor cutanate benigne?
Ce poate experimenta pacientul în timpul procedurii?
Cât durează recuperarea post procedură?
Ce recomandări trebuie să urmeze pacientul după intervenție?